TRAUMA prin ochii copilului

Vacanță de iarnă mă găsește citind și savurând fără grabă ceaiuri, în liniștea casei luminată de ornamente, cu toți ai casei prin preajmă.

Între un somn odihnitor și aceste momente cu mine, simt cum se așează în sfârşit mult dorită odihnă după un an încărcat.

Recomandare de lectură

Deşi nu e prima recenzie ce o scriu cu gândul să ajungă şi la voi ceea ce citesc şi mă impresionează, astăzi s-au aliniat planetele pentru a concretiza asta într-un articol.

Cartea “Trauma prin ochii copilului”  scrisă de Peter Levine și Maggie Kline este mai mult decât un ghid bine structurat ce îmbină informații și date științifice; apreciez astfel de cărți căci îmi oferă siguranță și încredere în informațiile primite.

Această carte prezintă teorii valide privind apariția traumei și efectele acestora, cât și metode și tehnici ghidate de prevenție, intervenție și recuperare prin conectare cu corpul. Poate fi o resursă valoaroasă nu doar pentru specialiștii din domeniul sănătății, ci și pentru profesorii și consilieri școlari (sunt câteva capitole dedicate exclusiv acestora) și pentru părinți și aparținători.

Ce m-a uimit și totodată m-a ţinut cu sufletul la gură pe tot parcursul lecturării acesteia a fost invitația autorilor în conștientizarea faptului că  evenimentele traumatice sunt parte din viața noastră și este de datoria noastră (a adulţilor), să învățăm într-un mod responsabil cum să răspundem astfel încât efectele negative din trecut sau prezent să nu producă ecouri mai puternice în viitor: “Traumă nu poate fi ignorată. Ea este o parte inerentă a biologiei primitive care ne-a adus aici- este o parte a condiției umane.”

Cum știu că o carte este extraordinară și merită să o reiau de mai multe ori?! E relativ simplu: e plină de notițe și bilețele. Pentru că am găsit în ea resurse personale sau de lucru în relația cu ceilalți (fie ca vorbim de domeniul personal sau profesional), m-am oprit adeseori şi mi-am luat pauze conştiente, special pentru a medita asupra celor citite, sau pentru a începe această recenzie cu reflecţii personale. 

Astfel de cărți le așez în rândul din față din bibliotecă sau le las pe noptieră, chiar și după ce le-am terminat, căci citirea lor este doar o etapă din experiența trăită.

Sper să o treceți pe lista cărților din noul an ce se apropie, și pentru a vă stârni curiozitatea, vă las câteva citate care aș vrea să ajungă la voi cu mult sens:

• Ultimul deceniu de neuroștiință ne-a învățat că sistemul nervos și creierul unui copil nu se dezvoltă izolat, ci ca o dinamică interactivă cu diferite relații exterioare.

• … atunci când bebelușii devin copilași, ei trebuie să cadă pentru a învăța să meargă. Tocmai senzația de mișcare de la echilibru la dezechilibru și înapoi la echilibru este cea care stimulează creșterea.

• Un adult prea emoțional sau sufocant poate speria copilul la fel de mult, sau poate chiar mai mult, decât accidentul sau căzătura în sine.

• … repausul favorizează o recuperare mai deplină, permițând corpului să vibreze pe măsură ce sistemul nervos se reîntoarce la starea de relaxare.

• Un părinte bun oferă următorul mesaj: “ Nevoile tale sunt în regulă; nu mă copleșesc. Chiar dacă nu pot să ți le satisfac întotdeauna, nu mă voi supăra pe tine pentru ca le ai. Voi încerca să-ți satisfac nevoile oricând e posibil și întotdeauna atunci când e necesar.”

• “ Imaginea mămicii reprezintă componenta fundamentală a auto-liniștirii.”- Dr. Belleruth Naparstek

• “Cel mai mare prejudiciu al traumei este pierderea sentimentului ca exista cineva care te poate proteja.”- Dr. Bessel van der Kolk

Dr. Daniel Siegel a afirmat că putem să ne dăm seama că o persoană s-a vindecat de experiențele timpurii atunci când acea persoană își poate țese experiențele într-o poveste coerentă, fără să cadă în senzația de copleșire.

Ce a mai rămas cu mine ca un aspect important în relația cu copiii, este cel de a oferi suport în reconectarea cu senzațiile din corp, cu respirația conștientă și cu stările emoționale și senzoriale trăite. Autorii recomandă ca în situații de stres traumatic sau ca efect al unei experiențe posttraumatice, conversațiile și conținutul descriptiv al evenimentelor să fie evitate pentru moment, până la ancorarea acestora în propriul corp. Luptă sau fugi sunt două din reacțiile instinctuale de adaptare, iar pentru copiii mici adeseori acestea nu sunt opțiuni valide, ajungând să “înghețe” pentru a supraviețui. Astfel, deconectarea de senzațiile din corp, de simțurile și emoțiile trăite sunt o reacție firească însă nu necesare pentru tot restul vieții. Astfel, noi adulții putem observa indicii corporale, verbale și nonverbale ale copilului și putem veni în sprijinul lui apelând la diverse tehnici, majoritatea celor recomandate fiind adaptate sub formă de joc și joacă.

În urma prevenției (în cazul în care sunt prevăzute anumite experiențe medicale sau de separare, doliu/ divorț ), al intervenției directe sau al recuperării , timpul alocat pentru siguranța și odihnă fizică și emoțională a copilului, este esențial.

Cartea “Trauma prin ochii copilului”  scrisă de Peter Levine și Maggie Kline  o găsiți la Pagina de Psihologie, vă las aici și linkul direct către aceasta https://www.paginadepsihologie.ro/produs/trauma-prin-ochii-copilului/?gad_source=1&gad_campaignid=17178877851&gbraid=0AAAAABgUy847csgIpcmlvEnh2yH83aOhb&gclid=Cj0KCQiA6sjKBhCSARIsAJvYcpPYEpiMOeUs2QNZVR6q3xeZUvd9aOS4ajTutSpu9Qgzf424boVzz-oaAu4DEALw_wcB 

Ghid de consulare rapidă 

Pentru că “trauma este parte din viață, dar nu este o sentință pe viață.”, iată un rezumat al celor mai valoroase instrumente, ce ne este oferit la finalul cărții sub forma unui ghid de consultare rapidă. Autorii ne recomandă să îl păstrăm la vedere pentru a ști cum să răspundem nevoilor personale sau ale copiilor în situații potențial traumatice:

1. Ai grijă de propriile tale răspunsuri până devii relativ calm.

2. Menține copilul nemișcat, liniștit și la căldură.

3. Încurajează timp suficient pentru siguranță și odihnă.

4. După ce șocul se disipează, condu atenția către senzații.

5. Acordă un minut sau două pentru tăcere, ca să observi indiciile.

6. Încurajează copilul să se odihnească înainte de a vorbi despre ce s-a întâmplat.

7. Continuă să validezi răspunsurile fizice ale copilului.

8. În cele din urmă, ocupă-te de răspunsurile emoționale ale copilului.

…

Astăzi, după prânz, am terminat-o de citit. Am lăsat informațiile să se așeze în mine preț de câteva ore, ca un aluat bun la dospit din care știu că indiferent ce formă îi voi da, gustul și trăirea senzorială vor fi fantastice.