O plăcintă, câteva colinde și multă recunoștință

Ieri i s-a propus Taniei să participe alături de alți copii la un moment pe scenă, cu chitara.

A fost foarte încântată, însă nu într-atât încât să accepte și un moment solo cu orice piesă și-ar fi ales.

Astăzi, la prânz s-a potrivit momentul ei de încheiere a activităților de la școală cu tihna mea din patiserie, unde am ales să îi urmăresc cu încântare pe trecători și pe cei de la patinoarul de peste drum.

După câteva schimburi de mesaje, a acceptat să vină la mine până se întâlnea cu prietenii.

Mi-am încercat norocul și bine am făcut. În timp ce o ascultam povestind revoltată și exaltată de ce i s-a întâmplat, o sorbeam din priviri și îmi plimbam mâna pe părul ei așa cum îi plăcea când era mai mică.

Cum obișnuia până acum câțiva ani, a stat cu mine pentru o plăcintă cu mere, a mers în ritmul meu de plimbare spre casă și chiar mi-a acceptat o poză pe mal, deși zâmbetul ei, sau mai exact lipsa lui vorbește despre cât de agitată era. Agitată, după toți stimulii cu colegii și profesorii, dar și cu ziua lungă ce îi stătea în față.

A urcat cât să își ia chitara și ce mai avea nevoie, a mers la 15.00, normal la oră și apoi 2 ore a făcut repetiții cu grupul. ...Colind în 2 zone ale orașului și apoi după câteva momente pe scenă, a venit și clipa ei, a lor. Am primit "acordul" de a-i fi aproape, însă cu menţiunea "nu prea aproape". M-a amuzat şi am înţeles amândoi, nu era potrivit pentru ea având în vedere că era cu câteva prietene.

Micuță și totuși atât de mare, ne-a urmărit și ne-a căutat cu privirea, a zâmbit șugubăț cum o făcea într-o glumă doar de ea știută dinainte de a vorbi, ca apoi să se bucure cât mai mult de tot ce trăia acolo.

Am așteptat-o toți 3 (cu proful de chitară), și la final a venit să ne salute.

-Ti-a plăcut?! Ești mândru de mine?-îl întrebă ea pe Cristi cu ochii strălucitori ca 2 mărgeluțe.

-Desigur, mereu am fost. Doar ți-am spus că puteai avea și momentul tău solo.

-Da. Știu. Poate altă dată. Multumesc pentru că m-ai înscris.

Ultimile ei cuvinte, parcă cântate cu entuziasm m-au însoțit în drumul spre casă.

Nu am putut să aștept să vorbim acasă și i-am lăsat un mesaj:

"Suntem foarte mândri de tine, dragoste! ♥️ Mă bucur că ai avut experiența asta. Și ai fost foarte dulce cum i-ai mulțumit lui Cristi."

Nu m-am gândit că îmi va răspunde, doar era cu prietenii. Gândul meu era doar să nu pierd sentimentul ce mă însoțea până ne revedeam într-o oră.

Și totuși a scris:

"Ah, da, îi sunt foarte recunoscătoare ! Mi-a plăcut mult!"

Și atunci am simțit că am fost şi sunt pentru ea un părinte suficient de bun.

Dacă și la ea a ajuns recunoștința ca valoare, pentru tot ce e în viața ei, pentru cele mari, și pentru cele mici, atunci temelia e solidă și treptat toate se vor clădi.