Gesturi mari pornite din suflete de copii
- Maria Szabo
- acum 7 ore
- 4 min de citit
După un weekend prelungit, mă întorc în cabinet cu dor și totodată cu curiozităţi şi temeri legate de fiecare ședință în parte.
Nu mai e o noutate că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, și las rugăciunea de după cafeaua și momentele de liniște de dimineață, să mă introducă în fiecare poveste de viață.
Dintr-un șir de terapii logopedice, niciuna nu a fost fără momente alese.
O privire şi un coş cu floriJ. s-a oprit din agitația ultimilor întâlniri, și cu o prezență și o pace ca de început de an creștinesc, cu blândețe și dragoste mi-a așezat șuvița de păr ce îmi acoperea privirea-mi îndreptată să o prind pe a ei.
Cu puțin înainte de 10, ca rupt din soare, D. a revenit în cabinet după o vacanță mare și transformatoare.
Treaz încă de la 5, a pregătit coșulețul cu flori și cele necesare, numărând clipele.
Cred că e extraordinar să te întorci într-un cabinet plin de jocuri și jucării, ce seamănă cu un loc de joacă.
Greul apare când nu ai acces la tot ce vezi sau îți dorești, şi mai ești pus în situația de a lucra cu ceea ce eu îți propun și abia spre sfârșit să poți alege ceva pe sufletul tău.
Cu toate acestea, după doar o ședință de evaluare și două ședințe individuale, D. a crescut cât alții în ani.
Mama a lăcrimat când adevăruri grele au fost spuse, însă alături de cei de acasă au creat un mediu de siguranță pentru copilul lor.
Cu blândețe și cu fermitate, au creat limite sănătoase în care explorarea nu expune la pericole imediate sau pe termen lung.
Au prioritizat conectarea și timpul de calitate cu copiii
Au reflectat la rolul lor de părinte mai mare, mai puternic, mai înțelept și mai blând.
Suntem la început de drum împreună- știu.
Însă nu îmi doresc să înlocuiesc resursele ce le au deja. Vreau doar să le fiu alături cât au nevoie pentru a le descoperi și a le valoriza la potențialul lor necesar .
Serios?!Am reuşit?!
Pe K. îl cunosc de aproape 4 ani.
Îmi amintesc și acum de primele noastre întâlniri, de corpul lui plăpând și de cum își regla emoțiile împingând cu mâinile aerul din abdomen înapoi în piept, blocând astfel să fie eliberată teama și anxietatea unei noi evaluări.
Între încurajările părinților de pe canapea și glasul meu ce îl invită la joacă, totul părea amorțit sau desfășurat în reluare.
Am crescut împreună în atât de multe momente, încât nu doar el a dezvoltat un limbaj și a deprins noi achiziții pentru nivelul lui de dezvoltare psihomotorie, ci și eu m-am reinventat de fiecare dată când planificarea și pregătirea mea teoretică nu se plia pe nevoile lui imediate.
Astăzi mi-a spus bucuros că pe data de 8 va începe clasa I, și că are prieteni pe care abia așteaptă să îi revadă.
Spre finalul ședinței, după mai multe bifări de sarcini și antrenarea abilităților de exprimare, ne-am oprit la citirea unei povești scurte și înțelegerea textului.
M-a surprins cu pauzele în acord cu semnele de punctuație şi cu nuanțarea cuvintelor - semn că părinții continuă să respecte recomandările primite după fiecare ședință.
Apoi, ca la tenis, mi-a trimis fiecare răspuns în funcție de întrebare și de ce citise; am răsuflat amândoi ușurați de reușita avută:
-Sunt tare mândra de tine, K! Ai răspuns corect la fiecare întrebare! Bravo!
-Serios?! Am reușit?! întreba el vizibil emoționat.
-…
-Vă mulțumesc pentru că m-ai ajutat!
…și nu a trebuit să zic nimic, căci se propti în brațele mele întinse.
Mama s-a lăsat așteptată de amândoi, să împărtășim cu ea, ceea și ei îi aparținea.
S-a bucurat alături de noi, și a confirmat că împreună cu tatăl au exersat acasă această valoare deosebită : recunoștința .
- Îi mulțumim de fiecare dată când ne ajută cu ceva și îl învățăm să mulțumească pentru ceea ce primește, altfel decât a făcut-o până acum.
Nu e uşor să fii trist.În timp ce încă toate acestea se sărbătoreau cu trâmbițe, zâmbete și fiori cu lacrimi de entuziasm, S. mă anunță din tocul ușii că e necăjită: “ Buni T. s-a certat toată ziua “.
Între îmbrățișări și mesaje de încurajare, S. ofta cuvinte și expresii cheie care să mă anunțe că nu îi este ușor. K. se auzea uşor pe fundal, pe picior de plecare :” E în regulă. Nu îți face griji. “
O perioadă m-a bulversat modul de simțire și exprimare a emoțiilor trăite de S.:
“Nu plâng” printre lacrimi,
“Nu țip” cu tonalitate mult ridicată,
” Nici gând” răbufnit pentru “ Te văd supărată “.
Între a denumi doar bucuria ca emoție validă și a identifica și a accepta ce alții și ea însăși trăia, e un proces de lungă durată, de peste 5 ani.
Ca și în situația lui K., familia a fost parte din terapie, cu o colaborare strânsă în fiecare pas.
Am plâns împreună când ne-am speriat de necunoscut și când a fost greu să construim o hartă pentru a-i fi aproape și a o sprijini în creștere și dezvoltare.
Ne-am odihnit în perioadele de platou, când S. integra cele învățate.
Am celebrat fiecare reușită cum am știut mai bine.
Iar acest intro de la începutul ședinței de astăzi a reprezentat o confirmare a siguranței pe care o simte S. în a explora zona aceasta a sinelui ei: emoții și comportamente în raport cu sine și cu ceilalți.
Căsuța de păpuși a ajutat-o să se exprime mai ușor, în toate formele ei.
- Apreciez, S. ca mă ajuți să fac ordine și să le pun la loc.
- Nu, Maria, eu te apreciez pe tine.
Poate nu a fost conotația care i-am dat-o eu, însă ce dar minunat din partea ei să o aud oglindind aprecierea.
Recunoştinţa-poartă către aici şi acum.