Eșecul este parte din viața mea fără să mă definească

E o muscă pe perete și aș vrea să mă văd prin ochii ei.

Mă întreb de cât timp e acolo și îmi spun că nu e departe momentul alungării ei.

Oare ce aș zice despre mine plimbându-mă de-a lungul ultimilor luni din viața mea?!

M-aș vedea înmulțită de iubire și povești de viață din spații diferite de lucru.

…și ciobită, rănită de ele când nu le fac loc printre ale mele.

M-aș admira sărbătorind mici reușite și evitând conflicte și dezamăgiri.

M-aș vedea jonglând între joburi și proiecte, cursuri și studiu individual, uneori mai bine, alteori haotic.

M-aș vedea înghițind emoții și gânduri în sec, când Tania, aplecată spre mine, punctează cu seriozitate:”Hai să vedem- cât de important e pentru tine acest lucru examen?!”.

Mă observ cu compasiune, navigând cât am putut de bine până în aceste clipe în care îmi dau voie să le exprim.

Până la urmă, am avut ( ne)șansa celui de-al doilea eșec în 39 ani. Nota coincidea cu cea din vis și nu era cea dorită și așteptată.

M-am grăbit să le scriu celor ce stăteau în emoții ca și mine de câteva ore bune, și tastând am simțit cu mi se umplu ochii de lacrimi și mă scufund în fotoliu și telefonul mi se topește în mână.

Acum privind, știu ca a fost o eliberarea fizică pentru toate emoțiile înăbușite, însă atunci păream să fiu în viața altcuiva.

Am primit ca pe niște daruri toate mesajele de încurajare însă odată cu eliberarea din corp, și emoțiile s-au așezat.

M-am tot întrebat în diverse momente “Ce e cu mine?” :

• de unde calmul și așezarea din ultimile luni de studiu

• de unde cursivitatea răspunsurilor, unul câte unul, abordate în ordinea cerințelor, cu atenție la formulare, așezare în pagină

• de unde calmul acesta după torentul emoțional venit la pachet cu aflarea notei?

• și mai ales, unde s-au pierdut rușinea și dezamăgirea ce de obicei escaladau până în punctul în care îmi era greu să ies din casă, să nu care cumva să dau ochii cu cineva ( de parcă tot universul ar depinde de mine)

… și spre seară am realizat: poate așa arată maturizarea.

Ce ciudată e și totodată, ce bine se simte!

Și totusi, dincolo de aceste emoții coplesitoare- rușinea și dezamăgirea- mult timp m-au însoțit alături de teama că ele vor apărea și nu voi ști ce să fac.

Când mă conectez cu ceilalți prin prisma acestora, și le întrețin dorind să îndeplinesc nevoile celorlalți - de a li se adeveri așteptările, de a se mândri cu reușitele mele, de a le fi mai ușor să îmi fie alături în bucurie și entuziasm, cât mai este despre mine?!

Când îmi creez spațiu și timp, în momentele de singurătate și în cele de relaționare cu cei dragi, atunci pot să reformulez “Simt ca te-am dezamăgit / Te fac de rușine!” în “Mă simt dezamăgită de rezultatul obținut. Mă simt rușinată că nu am fost cea mai bună variantă  a mea în  aceste momente” și să mă iert, să mă cuprind și cu părțile acestea.

Și totuși ce este un eșec?

Înainte de a răspunde la această întrebare, aș dori să îmi amintesc că eu stabilesc un eveniment sau o experiență ca fiind neplăcută,  indiferent de perspectiva celorlalți.

Dacă vorbim de un examen, evident că există niște criterii ce trebuie îndeplinite pentru a reuși sau nu, însă modul în care etichetez un examen picat sau o alegere din viața personală și profesională ca un eșec ( de a avea sau nu copii, de a mă căsători sau nu, de a schimba sau nu un loc de muncă), ÎMI APARȚINE.

Îți aparține. 

Eșecul unui examen sau al unei experiențe profesionale /relaționale /personale nu te definește.- cred că ai mai auzit-o și tu.

În așteptarea scanării fișelor de examen, s-a creat colțul de socializare al consilierilor școlari sub atenta observare a supraveghetorului de același profil :

“Eu nu m-am putut încadra în cele 3 pagini, însă îmi asum depunctarea acelui 1 punct din 100”- spun eu sigură pe mine de cele 99 rămase.

Oftatul și îngrijorarea supraveghetorului sunt oprite de colega din spate “Eu nici nu mi-am calculat. Însă știu că nota nu reflectă valoarea mea adevărată.”

Așa clișeu mi s-a părut, cu atât mai mult cu cât au urmat câteva argumente convingătoare pentru sistemul ei nervos despre a se liniști înaintea furtunii .

Însă partea de adevăr stă în faptul ca nu suntem definiți de un element /un examen /o emoție din viața noastră.

Tristețea ce o simți acum nu te face un om trist.

Eșecul unul examen nu te etichetează ca un ratat. 

La fel cum reușită din acest punct al vieții tale nu garantează linia ascendentă a drumului tău pentru cât vei mai fi trăi.

Aristotel spune că “Întregul este mai mare decât suma părților sale.”

Astfel, un eșec din prezent nu este suficient pentru a te defini, la fel cum mai multe experiențe similare nu te pot opri din a- ți urma direcția profesională sau personală.

Pot în schimb să te ghideze, atunci când îți creezi oportunitatea de a valorifica inclusiv astfel de experiențe în lecții de învățare și dezvoltare:

• poate că înveți să îți asumi emoțiile personale și să nu mai duci bătăliile celorlalți (asemenea ultimei mele experiențe)

• poate vei cere ajutorul în a te pregăti mai bine, în a-ți organiza altfel timpul, materialele de lucru sau în a folosi noi strategii de învățare și cercetare

• sau poate alte lecții ce tu le-ai deprins deja și mie încă îmi sunt străine.

Oricum ar fi, o experiență încheiată prost este o resursă pentru următoarea.

Când eram la început de drum, puțin după încheierea studiilor masterale, părea că sunt aruncată într-un vid în care ar trebui să am deja dezvoltate niște abilități de supraviețuire .

Nu le aveam și nici nu le-am avut ani la rând.

Nu datorită faptului că programa studiilor nu a fost bine realizată, ci pentru că îmi lipsea experiență reală a celor învățate sau practicate ocazional în voluntariat.

Adevărată experiență era înfricoșătoare datorită necunoscutului.

…Și plină de rușine și dezamăgire datorită eșecurilor.

Acestea m-au adus în prezent .

Ce ajută în astfel de momente?

Ai nevoie de tine pentru a răspunde cerințelor din exterior.

Cu grijă și cu compasiune, ascultăți gândurile și resimte unde activează în corp emoții. Definește-le: care sunt acestea?!

Nu te grăbi, ia-ți timpul necesar, și acolo unde devine greu, sună un prieten.

Altă rezonanță vor avea dându-le glas, iar perspectiva ta se va lărgi prin sprijinul primit.

Când ai o schiță a evenimentului trăit, dă-ți voie să aprofundezi cu întrebarea: “Ce de aici este din prezent, și ce este un efect al experiențelor mele anterioare, poate din copilărie?”

Pentru a exemplifica, în cazul meu știu ca acele mesaje ce îmi amplificau gândurile și emoțiile privind rezultatul examenului, stăteau din experiența mea de copil în care nota reflecta valoarea mea în relația cu adulții ce mă creșteau și de asemenea, era un barem în funcție de care primeam admirație, dragoste și apreciere.

Era modul lor de a mă impulsiona.

Era modul lor de a face față.

Era strategia mea de a mă simți în siguranță.

Astăzi pot să mă diferențiez și altfel pot solicita ce am nevoie, și pot exprima ce mă rănește.

Atunci nu știam cum să o fac, astăzi da.

…

Dacă aș fi în locul unei muște pe perete, mi-aș dori să fiu eu.