Aseară te-am visat din nou, tata.

Aseară te-am visat din nou, tata.

Erai senin și totodată serios și dur, cum adeseori îmi pare că te-am văzut înainte să pleci.

Ne separa un prag, poate cel al morții, însă erai orientat spre mine și eu îți întindeam o cămașă curată, proaspăt călcată.

Nu mi-au rămas mai multe din vizita ta, însă astăzi mi-am amintit de mine cea veselă, copilă, cu zâmbet șugubăț și cu privirea celui ce pune la cale o nouă aventură.

M-am văzut în lume, și apoi din nou acasă, lângă tine și mama.

…în bucătăria strâmtorată de patul de dormit; mama trebăluia și deși era cu spatele, îi puteam simți zâmbetul și dragostea infinită.

Și tu, tu întins, atent la ceasul zgomotos de deasupra capului și radio-ul ce anunța aceleași știri, din oră în oră.

Nu era cu mult trecut de prânz.

M-am așezat pe margine, întinzându-ți carnetul și așteptând cu inima strânsă și stomacul chircit de emoții. Te priveam temătoare și totodată plină de speranță, că e data când e suficient.

Replicile tale nu mă mai atingeau cu aceiași intensitate ca atunci când le-am auzit prima oară, și totuși dezamăgirea nu era doar a ta, ci și a mea căci nu doar 10 e o notă, și nu e primul loc în clasă echivalent cu primul loc în inima ta.

Ca și în vis, seninătatea ta o vedea doar dragostea mea de copilă, căci o mascai atât de bine cu tot ce te-au învățat ai tăi despre părinţeală.

Ceva totuși te dădea de gol mereu. Astăzi am realizat că asta m-a adus în varianta aceasta a mea, pentru care să îți mulțumesc.

Știi, nu?! Sărutarea ta părintească de pe frunte.

În acel sărut apăsat puneai și îmbrățișări și lacrimi de bucurie, și mândria ta de tată.

Și deși nu îl mai aud și nici nu îl mai pot cere plecând capul, așa cum mai mult l-am ridicat decât l-am aplecat, încă îl simt sub părul moale ce îl acoperă protector.

Aș vrea să te mai aud, iubite tată. Şi nu doar o dată.

Să te aud.

…blamând nedreptățile cu sfiala omului ce întoarce obrazul de câte ori e nevoie.

…cu povețele pe vârful limbii, izvorâte din lumina sfântă a ochilor.

… certând și iubind ce eu am făcut și tu nu ai apucat, tu ai făcut și eu am continuat.

Însă mai mult decât orice, aș vrea să te ascult, tata. Măcar o dată.

Și ce apăsător e dorul acesta de a asculta ce pragul morții mi-a furat dinainte să te cunosc cu adevărat.

...când mai vii, să te apleci spre fruntea-mi cu o sărutare părintească şi cu orice ai fi vrut să îmi spui, dar nu ai putut oricât aş fi avut nevoie.

P.S.: Despre mine, nu sunt multe de zis, doar vezi şi tu că încep să îmi găsesc locul.

Încă nu copilăresc, ca drept urmare am nevoie şi de tine pentru asta.