top of page

Ultima noapte din an în 3 acte

Poza scriitorului: Maria SzaboMaria Szabo

Actualizată în: 21 sept. 2024




Actul 1. În relații 
Acum vreo 10 ani, aveam printre prietenii de pe Facebook o fostă colegă de facultate, ce lucra ca stewardesă.
Eu stăteam acasă cu Tania, eram asumată de temelia relației noastre și de nevoile ei emoționale, însă bucuria de a fi cu ea era risipită de faptul ca eram închisă în casă mai multe ore decât dormeam, că nu aveam nici un sfert din viața socială ce o lăsasem la Iași, eram departe de propria familie și nouă familie trecea prin propriile greutăți la care nu mai era loc de mofturile mele și depresia mea postnatală.
Aceasta din urmă se adâncea în fiecare zi, cu fiecare click în care o vedeam pe prietena mea virtuală călătorind dintr-o cultură în alta, unde nopțile îi erau zile și zilele îi erau experiențe. Eram fascinată și totodată tot mai tristă pentru încătușarea mea. Așa se face că într-o zi , am renunțat să o mai urmăresc. Asta am știut să fac atunci pentru a mă proteja, nu de ea, ci de propriile gânduri și regrete pentru ce nu puteam face pentru mine având în vedere noua viață ce creștea lângă mine.
Câțiva ani mai târziu am avut o mămică în cabinet cu mii de urmăritori pe Instagram. Trăia pentru a face poze și a posta. Se simțea responsabilă de cum se afișează și cum le menține interesul urmăritorilor.
Pe mine mă speria contrastul real între cea care stătea fizic pe canapeaua din fața mea și imaginea din noua ei postare. Mă frapă și mă consternă, gândindu-mă ca e incorect, inuman și mă strângeam de gât să nu ţip înșelătoria ce ea o publica .
Acestea sunt doar câteva exemple.
Astăzi sunt zeci sau sute de prieteni virtuali sau reali care își încadrează viața în termenii ideali și care optează să afișeze reușitele și achizițiile de peste an.
Și cred că aceasta este normalitatea lor- să opteze pentru scutul care îi ține în siguranță, care le arată puterea și statutul, care îi motivează și îi mobilizează către noi orizonturi și noi obiective.
Și țin să le mulțumesc pentru tot ce împărtășesc cu mine. Mă bucur pentru ei, nu mă identific cu viețile lor și nici nu mă influențează în deciziile personale.
Așa cum optez să nu urmăresc știrile de la ora 17.00 pentru că mă deprimă și mă deconectează de la a trăi într-o notă pozitivă, așa mă ajută cei ce împărtășesc viețile lor . Mulţumesc.
Și cu toate acestea, vulnerabilitatea și autenticitatea au fost parte din mine în acest an.
C. Rogers spune că " Paradoxul curios este că, atunci când mă accept pe mine așa cum sunt, abia atunci mă pot schimba”; cam așa s-a simțit relația cu mine din acest an.
Schimbarea perspectivei și a direcției de a privi, dinspre ce fac alții și cum alții mă influențează, mă rănesc sau mă ajută să cresc, în a privi ce se întâmplă în mine, atunci când sunt în relație cu alții, m-a ajutat enorm. Mi-a adus claritatea și un start bun în a mă accepta.
De asemenea, sunt mai conștientă la spațiul relațional de care sunt și eu responsabilă, nu doar cel din fața mea; revelația Imago e un dar infinit ce se reflectă tot mai mult în traiul meu si în ecoul ce îl las în urma mea.
Actul 2. Timpul
De ceva timp aveam pe lista dorințelor o clepsidră, ceva mai mare decât cele de la jocurile dinamice și antrenante din cabinet.

Timpul se scurge la fel , însă percepția mea asupra lui s-a schimbat mult, îndeosebi în acest an ce stă să se încheie în curând.
Uneori mă speriam de rapiditatea lui, alteori mă înfuriam că îmi fură din prioritățile personale. De fapt, abia de curând l-am descoperit cu adevărat plictisitor. Și ce bine m-a făcut să mă simt.
Am știut ca vine sub această formă pentru că eu i-am atribuit o viață de om, rolul de manager al vieții mele.
Când am preluat controlul, am odihnit corpul până la refuz, apoi m-am ocupat de minte și de suflet. Când corpul nu a mai țipat de durere, celelalte, între plictiseală și conectare, au cerut răbdare și ordine, acceptare și empatie în relația cu mine și treptat cu cei din imediata apropiere.
Nu spun că a fost ușor sau că vechile obiceiuri nu stau de pândă să mă suprindă în diverse momente ale zilei. Cert e că ceața ochilor s-a mai ridicat și asemenea acestui nisip negru din clepsidră, sunt mai atentă să mă savurez pic cu pic, în complexitatea și simplitatea ce mă definește.
Nu îmi dăruiesc timpul căci nu îmi aparține și mai nou, nici iluzia controlului.
Nu fac planuri și nici idealuri.
Trăiesc în inspir și mă dizolv câte puțin în expir.
Actul 3. Scrisoare către sine 
Închei acest an cu ceva ce nu mi-am oferit decât pe ascuns, rar și plin de vinovăție: compasiune de sine.
Kristin Neff ("Compasiunea de sine feroce”) lasă în cartea ei multiple exerciții în a mă învăța cum să manifest compasiune față de eșecurile și greșelile ce mă umpleau de rușine. Ferocitatea din relația cu mine capătă o altă semnificație prin ochii ei, și simt gratitudine pentru darul primit.

Dragă Maria,
Știu că tu nu mai crezi de mult în tine și uite că ai cam uitat și de El.
El nu a renunțat nicicând la tine, doar privește cât te-a urmat și ți-a peticit din răni.
E în regulă să fie așa, nu te pedepsi pentru anormalitatea ce ți-o creezi.
Ai fost atât de mult timp blândă și plină de compasiune cu ceilalți, și ai făcut tot ce ai putut să fii sprijin și sursă de vitalitate.
În schimb, cu tine, ai fost critică și dură, te-ai minimalizat crezând că nu le poți avea pe amândouă.
Te-ai certat aspru pentru limitele tale fizice, pentru că ai simțit oboseală, pentru că nu ai putut ajuta atât cât ți s-a cerut, pentru că nu poți singură să le duci pe toate.
Acum știi.
Acum știi că e firesc să ai propriile nevoi și să pui limite și să ceri ajutor- te va face să te simți în siguranță.
Lumea e un loc spectaculos și șansele să suferi sunt egale cu cele să te bucuri.
Stai izolată cât ai nevoie, însă să eșuezi și să încerci din nou face parte din viața așa cum să te bucuri și să oferi e parte din fosta ta viață
Te cuprind cu toate ale tale,
Manu
Te invit şi pe tine să îți iei “La revedere” de la acest an cu o scrisoare de compasiune, și să îi acorzi aceiași valoare și atenție ca și listei de dorințe și idealuri pentru noul an.
Respiră adânc de câteva ori și gândește-te la o situație neplăcută.
Conștientizează nedreptatea și suferința trăită și lasă furia și frustrările să treacă prin tine fără a te simți copleșit.
Scrie apoi câteva cuvinte de alinare și mângâiere pentru tine, pentru cum ai făcut față și ce ai fi avut nevoie. Asigură-te că toate cuvintele sunt tandre și de susținere, ca și cum ai vorbi cu o prietenă ce a trecut prin o situație similară.
Poți încheia momentul de compasiune cu tine așezând tălpile pe podea, mâna dreaptă pe inimă și mâna stângă așezată deasupra.




Sunt aici pentru tine.
Sunt aici pentru mine şi pentru noi.
La mulți ani !
42 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
De Crăciun...

De Crăciun...

Zecele lui Zoe

Zecele lui Zoe

コメント


Post: Blog2_Post

©2023 by Psihoterapeut sistemic familial și relațional / logoped Szabo Maria. Proudly created with Wix.com

bottom of page