Ea nu mai este tânără şi în putere, eu nu mai sunt copilul de altădată.
Dar ceva din acele timpuri a rămas în noi, şi îşi dă voie să fie mamă când eu accept să fiu copilul mamei măcinate de griji. Căci prea mulţi ani m-am chinuit să o fac să fie altfel: să mă vadă mare şi matură, responsabilă şi independentă, rece şi absentă. Susţineam cu fermitate să nu mă mai încarce cu ale ei şi să îmi dea libertate de mişcare . Şi când a reuşit să facă asta, m-am simţit abandonată. Credeam că ce vreau eu , e şi ce am nevoie. Credeam că am puterea să primesc ceea ce cer. A fost prea mult timp, prea mulţi ani, despre ce vrea ea, şi prea puţin despre ce am eu nevoie. Şi mare mi-a fost mirarea când m-am simţit a nimănui când ea mi-a oferit şi spatiu şi înţelegere. Când balanţa s-a înclinat invers, din nou am suferit. În ochii ei sunt copilul ce adormea şi se trezea zâmbind, sunt şcolarul ce aducea acasă motive de bucurie şi mândrie, sunt adolescenta ce a răstălmăcit sensul vieţii din unul palpabil în unul idealist.
Şi când mă întorc acasă, ea bătătoreşte din nou tot ce făcea sens în primii ani de viaţă : mâncarea caldă şi gustoasă, patul încărcat de pilote cu lână şi pernele cu pene de la bunica, sertarul cu amintiri din sufragerie, balconul cu flori , murături şi rezerve pentru iarnă, timpul împreună la masa din sufragerie, însemnată de experimentele mele cu cutterul şi primele tentative de a călca cămăşile lui tata.
Astăzi pot spune clar şi răspicat "Sunt copilul mamei mele." Sunt în grija ei şi în rugăciunile ei către Dumnezeu.
…
Pe tata nu îl mai pot auzi, nu îl mai pot citi în grimase şi nu îi mai pot primi sărutarea părintească de pe frunte. Uneori îl caut copilăreşte în norii de pe cer, alteori îl regăsesc în bunicii de pe malul Timişului. Îl simt aproape când mă ia valul furiei, şi mă regăsesc în el când îmi dau voie să scriu şi să mă vulnerabilizez.
Sunt fata lui tata, şi deşi nu e mereu pe placul aşteptărilor ce se împletesc în mintea mea, stau cu tot ce el a sădit şi a format în mine. Uneori mă las ghidată de el, alteori doar îi accept prezenţa şi mă afişez în maniera mea unică.
…
Zilnic sunt copilul-partener de joaca al copiilor din cabinet. Ei mă invită pe covorul plin cu jucării, şi mă provoacă să uit de timp şi de organizare. Mă îmbrăţişează sincer şi pur, îmi amintesc de puterea cuvintelor Te iubesc, şi îmi dau lecţii despre cum e să fii un copil printre adulţi .
Ei îmi amintesc de mine eliberată de presiunea etichetelor - Maria, eşti frumoasă!...să nu îi laşi pe copii să îţi zică altceva!
Şi îmi amintesc de absurditatea regulilor ce mi le impun: Dar tu ai spus ca trei pârţuri într-o oră sunt ok!
Mă caută şi bat la uşa mea înaltă şi solidă : Mi-a fost dor de tine!, iar unii mă resping frumos pentru a-mi dovedi că au nevoie mai mult de copilul meu interior şi mai puţin de adultul rigid şi serios ce li se arată.
…
Copilul ce locuieşte cu mine mă termină psihic de fiecare dată când vorbeşte mult. Mă solicită constant, mă pune să mă joc la ore târzii şi mă pune să fac lucruri stupide doar pentru bucuria de a încerca. Uneori o opresc şi sunt mama ei. Alteori intru în hora şi aleg să trăiesc în felul ei magic.
…
Sunt copil şi în filozofiile de viaţă ce le port cu prietenii. Unele relaţii vin la pachet cu un borcan cu dulceaţă, naturaleţe şi blândeţe , şi cu siguranţă că pot să fiu tot ce eu nu îmi dau voie sa fiu. Altele vin cu bileţele şi atenţie la detalii, griji şi ascultare, ca o oglindă mare în care pot să mă văd clar.
Indiferent de unde mă regăsesc , sunt la pachet cu copilul meu interior.
Îmi cumpăr jucării şi jocuri noi cât pot de des, şi mănânc pe ascuns bomboane de ciocolată.
Mă supăr când nu câştig un joc sau o discuţie aprinsă, şi dau să îmi strâng jucăriile şi să plec.
Şi chiar dacă nu reuşesc mereu, învăţ să îmi dau voie.
Am voie să greşesc pentru a învăţa . Pot sta cu greşeala cât timp am nevoie şi nu TREBUIE să fac nimic.
Am voie să spun NU când nu vreau să mă împart sau când simt că e prea mult pentru cât pot duce umerii mei mici.
Am voie să râd prosteşte şi să cânt fals , să dansez fără ritm şi să mă joc fără scop .
Am voie să mă bucur puţin sau mai mult, de banalităţi şi de lucruri mărunte.
Am voie să plâng şi să fiu furioasă de fiecare dată când simt asta.
Am voie să vorbesc banalităţi şi să nu am mesaje importante şi inteligente de transmis.
Am voie să fiu EU, deşi de cele mai multe ori nu îmi place de mine!
Comentários