Ţi s-a întâmplat vreodată să simţi că eşti omul potrivit la locul potrivit?! Dar invers: că a venit în întâmpinarea ta omul potrivit la locul potrivit?!
Îmi amintesc în momentele grele că nici un fir de păr nu se mişcă fără voia Lui şi uite că are şi modalităţile potrivite de a-mi arăta asta.
Dumnezeu e tare șmecher, observ eu?!
Îmi vine să râd și simt ca e și El, aici în proiecția și în nebunia mea.
Când am ieșit din liceu după alte 6 ore închisă între pereţi, am simțit aerul rece ca fiind exact ce aveam nevoie ca să închei această zi atât de istovitoare, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional.
Săltat și totodată asumat, fac câțiva pași, mă gândesc că şi mâine e o zi bună să merg la biserică, și nici nu îmi fac bine sfânta Cruce privind spre înaltul bisericii, că pe scări o zăresc pe ea.
Senină , zâmbitoare, cu o închinăciune spre ușa bisericii și apoi se întoarce spre mine. Simt că îmi spune numele dinainte să îl aud.
Să fug nu e loc, și nici nu vreau. Diplomația despre care îmi spunea cândva o colegă că mă caracterizează, și despre care, tata mi-a arătat cât de important e pentru el să mi-o atribui asemenea lui, aceasta nu mi-a dat voie să salut și să plec.
Pe când se apropia de mine, m-am văzut cum caut fragmente în sertarele mai vechi cu amintiri, spunându-mi că am fost cândva supărată pe ea, că am simţit că nu sunt suficientă pentru ea. Nu dau de ele nicicum.
Îmi întinde un bețișor în dar ce presupun din capul locului că e miruit. Refuz să îl duc alor mei, suspicioasă nu pentru bunele ei intenții, ci pentru ceva din cei 90% din trecutul și amintirile mele, procentul acesta majoritar ce caută să scoată la iveală toate acele emoții urâcioase. Nu le găsesc.
Înclin capul să mă miruiască, parcă împinsă și aplecată de Barosan, să mă smeresc și eu și să las ce nu mi-a picat bine, cândva acolo unde e locul lor- în trecut.
O privesc îndelung, preţ de câteva clipe și mă fac tot mai mică în fața ei în timp ce ne îndepărtam una de alta, deși vorbele ei de apreciere nu îmi dădeau pace.
Un zâmbet tâmp mi-a rămas blocat pe faţă- "Ce mod trăsnit şi amuzant de a-şi face simţită prezenţa!", "Chiar ai chef de glume?!"- îl întreb de parcă râdea şi el alături de mine.
În drumul spre casă s-a aşezat o pace în sufletul meu, dinspre crucea miruită de pe frunte spre fiecare celulă a corpului.
Îi mulţumesc. Astăzi m-a ajutat să mă iert pentru toate emoţiile urâcioase ce m-au făcut să o judec şi să o înţeleg greşit.
Sper că şi ea m-a iertat, asemenea Lui.
Comentários