Să cădem de acord că nu suntem de acord.
Mă întrebam uneori ce e asta?! Ori suntem pe aceiaşi lungime de undă, ori suntem incompatibili în prietenie, proiecte , decizii. Ori e albă, ori e neagră. Cum să ne înţelegem în privinţa unui lucru când suntem atât de diferiţi şi ne dorim lucruri diferite?!
Cam aşa percepeam şi viaţa cu ai mei. Zile senine, în care ei doi erau de acord în traiul zilnic, şi zile cu furtună în care toţi ajungeam cumva atinşi de efectele ei. La ei, arareori erau de acord, şi ca drept urmare , ori era ca ei , ori eram tupeistă, rebelă, lipsită de respect sau chiar nerecunoscătoare şi nedemnă de tot ce primeam material sau emoţional. Instinctul înnăscut de a fi diferit crea numai probleme şi era important să fie tăiat din rădăcini.
Nu au inventat ei acest demers, evident. E în cultura românească, e în tradiţia familiei personale, e în ADN-ul nostru, moştenit şi zeci sau sute de ani neconştientizat şi aprofundat.
Şi altfel, cum să fie de acord când unul, singur la părinţi, provenea dintr-o familie înstărită , în care femeia era motorul decizional şi să ceri era suficient ca să primeşti, şi celălalt se trăgea dintr-o familie numeroasă, unde bărbatul decidea porţia zilnică , împărţea sarcini indifent de vârstă, şi oferea doar când el considera de cuviinţă.
Nu e de mirare că s-au atras, dar e surprinzător cât au rezistat împreună şi au luptat pentru propria supravieţuire inconştienţi şi deconectaţi.
Să cadă de acord că nu sunt de acord şi să fie împăcaţi cu asta însemna că au lăsat scutul personal de protecţie jos, au tăcut pentru a asculta, au avut urechi să audă şi minte pentru a înţelege fără a interpreta, şi deschidere sufletească pentru a empatiza.
Nu era mereu timp pentru asta, nevoile de bază cereau o atenţie continuă, şi unde mai pui că mai erau 3 perechi de ochi cu atenţia îndreptată asupra lor , iniţial să îi idolatrizeze şi apoi să îi ironizeze.
Ce viaţă tristă , aşa-i!!?
Şi totuși privind acum în toată această nebunie de trecut, nu mai pare pictată doar în aceste nonculori. Curcubeul e acolo şi aleg să văd mai des momentele colorate: cum ea mă liniştea în mângâiere, şi cum sărutul lui pe frunte mă scăpa de griji şi gânduri negre. O văd pe ea atentă la nevoile lui neglijate din rolul de Prâslea, şi pe el preocupat de a fi suficient de bun în a nu-i lipsi ce a avut acasă. Ei doi îmbrăţişati în vise la finalul zilei, tăcuti şi îngrijoraţi , uniţi de dragostea ce i-a adus împreună, noi doi schiţa poveştii lor.
Nu sunt astăzi doar cumulul amintirilor strămoşilor mei, sunt parte din tot ce mi-au lasat, parte din ce am trăit alături de ei, şi totodată eu cea prezentă acum, şi cea înceţoşată de mâine.
Sunt tot eu în spatele furiei lui şi a neputinţei ei, sunt tot eu în tristeţea lui şi în iluzia independenţei ei .
Sunt tot eu, şi el mă vede adeseori. Uneori mă sună când intenţionez să îl apelez. Propune o idee de parcă îmi citeşte gândurile sau mă salvează în situaţii emoţionale când doar cu gândul îndrăznesc să cer ajutor. Atunci , cu atât mai mult devine neplăcut, când nimic din toate astea nu se întâmplă. Apasă şi mai mult pe amintirea părinţilor înstrăinaţi şi pe ruptura ce am învăţat-o ca fiind necesară ca să supravieţuieşti.
E şi astăzi greu să fim de acord că nu suntem la fel, nu gândim mereu la fel şi avem idei şi perspective diferite asupra traiului în doi, ce se suprapune accidental cu cel în trei. Şi totuşi, când e loc de dezacord, apare acceptarea şi diferenţierea , învăţarea şi creşterea, diversificarea şi largirea orizontului, şi eu mă văd mai cu blândeţe şi descopăr un nou curcubeu în amintirile din Dorohoi .
"Observ că nu suntem de acord şi asta e în regulă, e normal să fie diferit având în vedere cât de diferiţi suntem. Vin spre tine, deschide braţele să mă primeşti să ne întâlnim în spaţiul dintre noi doi!"
Ce ne ajută:
-să ne vorbim nouă înşine şi să descoperim cum ne simţim, ce gândim şi ce senzații fizice avem în raport cu aceste dezacorduri
- să descoperim ce nevoi avem şi unde se află acestea pe axa timpului – e despre relaţia cu partenerul sau sunt nevoi neîndeplinite din alte relaţii din trecut sau din prezent şi le ascundem celuilalt
- să fim deschişi să comunicăm aceste lucruri şi să purtăm un dialog conştient , unde schimbăm rolul de emiţător al mesajului cu cel de receptor
-să primim atât cât poate şi are disponibilitate celălalt, cu empatie şi înţelegere
Comments