top of page

Mi-aş dori să îmi scriu zilnic scrisori .

Poza scriitorului: Maria SzaboMaria Szabo

Actualizată în: 21 sept. 2024

Scriu pentru că așa simt. Pentru că e eliberator. Pentru că mă face să văd și partea bună a lucrurilor. Pentru că îmi oferă o claritate privind ce am avut , ce am , la ce lucrez pe mai departe.

Cu toate acestea , am rețineri în a publica pentru că nu pot avea încredere în utilitatea scrisului meu . Nu am încredere în a cuprinde cu mintea valoarea ce ar putea sa o aducă în alții.

Dimineață am găsit un link către un concurs de scriere literară , de la o prietenă de suflet din facultate. M-a uimit și m-a flatat . Am râs dar nu era râsul meu. Nu era un râs de bucurie. Din nou în capul meu a fost despre imperfecțiuni, riscuri și critici, incapacitate și vulnerabilitate.

Cine sunt eu să îmi permit să încerc așa ceva?

Înainte să public primul articol pe site, l-am trimis mamei. Inima îmi era cât un purice și refuzam să cred că ar putea să zică ceva care să mă miște.

Când a pus în cuvinte strădania mea de a vedea frumosul dintr-o

copilărie provocatoare, și mi-a spus că înțelege și că e

mândră de mine, nu am mai fost Manu cea rănită și speriată . Când mama îmi spune că mă iubește, să am grija de mine , e altcineva , nu e mama copilăriei mele, nu e primul meu client în falsa terapie ce o făceam cu ea în adolescență. Nu e prietena mea din facultate, nu e persoana ce nu o puteam suferi lângă mine după moartea lui tata- sau altfel spus lângă care nu puteam să îmi duc jalea. E mama de azi. E mama care a crescut odată cu mine și mă primește cu brațele deschise . E mama care încă duce bătălii și se lasă chinuită de trecut , neputințe și boli . Dar care face eforturi să rămână în relațiile cu noi, nu pe noi.

Când eram în terapie , mi-a fugit de multe ori gândul la cum ar fi să îi zic tot ce m-a durut și tot ce aș fi avut nevoie să facă sau să zică. Că visez uneori cu ochii deschiși la o discuție cu ea în care ea să nu se simtă vinovată, și eu să nu simt presiunea de a o proteja .

Dar gândul se sfărâma imediat pentru că nu știam cum să fac loc între noi fără să ne rănim.

Când am ales să scriu, am avut emoții de cum ea va percepe ceea ce citește dar ma bucur și îi sunt recunoscătoare că înțelege și face eforturi să înțeleagă că nu este despre ea , despre cum eu aș putea să o învinovățesc pentru ceea ce a făcut sau nu a făcut . E despre călătoria mea prin viața și ea este parte din ea. Nu aș fi cine sunt acum fără protecția ei , de când mă ținea încă în sac și furia lui a împins-o în dulap. Tot ea m-a protejat când el nu putea să stabilească limite clare, sănătoase cu tatăl lui .

Ea m-a iubit și m-a crescut ca având un loc special în lumea asta, și m-a asigurat să văd asta încă de când eram de-o șchioapă. M-a scutit de treburile casei cât să devin curioasă și interesată de școală, mi-a exersat ascultarea activă , empatia și rolul de salvator încă de când și-a permis sa plângă în fața mea și să îmi spună adevărul despre provocările căsniciei și sacrificiul de a ocroti copiii. Lupta ei m-a învățat să nu renunț usor, uneori doar moartea să fie căpătâiul încercărilor de a face viața mai frumoasă și mai plăcută traiului în doi.

Nimic din ce sunt astăzi nu aș fi fără ea, și fără toți cei care mi-au ieșit în cale, pe care i-am atins sufletește și le-am permis conștient sau nu să îmi schimbe direcția clipei de moment.

Și pentru că scrisul e vindecător pentru mine, îl iau în cabinet cu mine.

Invit copiii răniți în corp de adult să le scrie o scrisoare părinților. Tot ce ar putea răni sau ar fi dificil în exprimare și contact direct, poate face sens în scris. Şi atunci când nu e loc pentru destinatar, partenerul de viaţă, un bun prieten sau terapeutul poate ţine locul părintelui cât pentru a găsi ascultarea şi empatia necesară.

Invit adolescenții să se proiecteze în viitor și să își scrie o scrisoare pe care să o deschidă cu curiozitate în câțiva ani. Sigiliul să fie însoţit de un loc secret pentru depozitarea ei.

Invit adulții blocați în rănile trecutului să facă lista emoțiilor, senzațiilor și gândurilor prezente.

Te invit pe tine să îmi scrii dacă am ajuns la tine prin ceea ce scriu şi care este relaţia ta cu scrisul.

53 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
De Crăciun...

De Crăciun...

Zecele lui Zoe

Zecele lui Zoe

Comments


Post: Blog2_Post

©2023 by Psihoterapeut sistemic familial și relațional / logoped Szabo Maria. Proudly created with Wix.com

bottom of page