La mulţi ani, mama! La mulţi ani, femeie!DĂRUIEŞTE-TE!

Sunt aproape 2 luni de când nu am mai scris…timp în care am stat cu mine, am meditat, am pus în balanţă şi am integrat cât am putut de mult din tot ce am trăit. Privind retrospectiv, simt că am avut nevoie de această stare de conservare, pentru a mă trece în topul priorităţilor şi pentru a veni cu cât mai multă autenticitate în relaţiile cu ceilalţi.

Am plâns. Şi mult , şi puţin, cât să nu mi se oprească în gât lacrimile cum ştiam de la mama că e nevoie să fac pentru a continua lupta pentru putere. Deşi instinctual, le-aş masca şi aş minţi despre existenţa lor, în perioada aceasta  le-am dat voie să mi se înnoade sub bărbie şi să le cunosc valoarea.

Am ţipat şi am fost furioasă rând pe rând pe ceilalţi, pe obiecte, pe univers, pe mine. Am încetat să mă biciuesc pentru această emoţie, îi dau glas şi o recunosc ca parte din mine. Poate uneori se naşte din nodul acela transgeneraţional ce îl port pe post de accesoriu dinainte să mă nasc. Poate vine din neputinţa şi imperfecţiunea mea, din lipsa de control şi îmbrăţişarea lui. E acolo. E aici uneori.

Am râs zgomotos şi am dansat. Mult singură, câte puţin cu cei dragi. Pe Manu cea copilăroasă din mintea şi cea din sufletul meu, le las mai des să se întâlnească. Încă se simt ciudat, şi totuşi nu îşi sunt deloc străine.

M-am speriat şi m-am îngrijorat, rând pe rând şi toate deodată…de corpul meu răbdător, de vârtejul în care mă avânt pentru a mă elibera de mine, de contrastul abilităţilor şi limitelor ce mi le schiţez cu mintea, de puterea oferită de ceilalţi şi de adevăratul meu potenţial. Ca şi celelalte, le port cu mine, le dau glas şi mă liniştesc ca fiind parte din mine.

…

După sesiunea încheiată cu succes, în iarna ultimului an de master, mă frământa gândul că mă apropii de o răscruce şi acasă nu eram pregătită să mă întorc.

Mă visam printre copiii din Africa. Eu, un copil la statut şi nu numai, aveam nevoie să primesc şi să dau din dragostea adunată în mine. Eu, adolescentul cu vârsta de adult, îmi purtam corpul şi creativitatea în voluntariat, în medii sociale şi relaţionale ce vedeau potenţialul unde eu doar speram.

Eu, tânărul adult, cu mult peste vârsta mamei, a bunicii sau a străbunicii ( vârsta la care ele au devenit mame), mă vedeam mamă. Mama unei fetiţe vesele, dezinvoltă, sociabilă şi iubitoare, cu care voi fi prietenă când rolul principal nu va fi la conducere. Urla în mine nevoia de reparare a ce nu a fost posibil altădată.

Şi universul m-a ascultat, şi atunci am simţit că nu e despre mine şi ceilalţi, e despre mine în relaţie cu ceilalţi, într-un fascinant şi misterios univers, ce mă aude, mă vede, mă primeşte cu toate ale mele, doar să îmi permit să fiu.

Puţin peste un an, nevoia s-a materializat într-un alt oraş, în alte relaţii, în alte provocări, cu noi posibilităţi de creştere cu toate ale mele: copil bucuros de nou şi explorare, afecţiune şi devotament, adolescent libertin şi creativ în medii şi relaţii noi, mamă pentru Tania.

Între timp, o parte s-au păstrat şi cel puţin pe atât s-au transformat.

...

Acum 5 ani, 3 generaţii de femei savurau o pizza în oraş, şi eu eram la propriu prinsă la mijloc: emoţional purtam o luptă cu mama ce mă crescuse, ce era încă într-o depresie mascată, şi copilul  ce îl creşteam care reflecta tot mai mult din insecurităţile ce le jucam ca un actor debutant.

Nu mă plăceam, şi nu mă (re)cunoşteam. Atunci am înţeles că am sacrificat prea mult din mine pentru a fi salvatorul lumii, pe când mă frângeam tiranic în interior.

Atunci am început conştient, procesul meu personal şi relaţional de a mă cunoaşte cu adevărat, aşa cum sunt.

…

În urmă cu 2 ani, după multe ore de formări şi dezvoltări personale, terapii, ieşiri şi reveniri în propriul meu sistem, îi scriam asta Taniei, încă frântă, dar mai aproape de mine.

“Dragă Tania,

 Lumea e un ghem de emoții și nici un fir nu e fără de sens.

Mi-aș dori să te protejez și să îți arăt doar ce e frumos, blând,  însoțit de dragoste. Însă știu că asta e imposibil, și de asemenea, nesănătos pe termen lung.

Mi-aș dori să exclud părțile grele ce țin de școală sau neplăcerile create de noi, părinții tăi,  însă adevărul este că jocul tău va avea un alt contur și doar tu îl mai poți tine aprins ca o flacără. Căci odată cu vârsta,  așteptările și provocările nu se mai leagă de visare și idealuri ,ci de pragmatism și concret.

Mi-aș dori să îți zic că e simplu să fii femeie,  dar aș minți.  E greu, e provocator și de cele mai multe ori e însoțit de sacrificii și de lacrimi.

Dar e atât de frumos , Tania! Și femeia ce crește în tine e superbă!

Mi-aș dori să fiu demnă de tine și  să nu te dezamăgesc niciodată.  Din păcate,  nici aici nu excelez și  oricâte eforturi aș face - " I am broken", și încă adun piese din mine zi de zi, clipă de clipă.

Mi-aș dori să îți amintești mereu că putem crește prin relațiile cu cei din jur- mă bucură să văd că paleta ta e tot mai largă și mai diversificată.

Suntem ce suntem datorită celor în care ne oglindim și mulțumită celor care ne îndeamnă să ne depășim limitelele.

Ce pot să îți spun cu certitudine, este că te iubesc. Infinit pare finit și nu pot exprima în cuvinte ce naști în mine fără încetare: mândrie,  bucurie, respect, înțelepciune și dragoste!

Nu aștepta ca ceilalți să te facă să te simți demnă de toate aceste sentimente.

Sunt în tine, ține-le active și iubește-te !

La mulți ani,  Tania!

Îți mulțumesc pentru că îmi permiți să fiu mama ta!

Cu drag,

Mami”

…

Astăzi subscriu celor de sus. Sunt femeie şi sunt mamă.

Sunt o bucăţică din mama mea blândă şi iubitoare, ce mă învelea cu afecţiune la somn, mă gâdila şi îmi mângăia palmele când eram emoţionată. Am puterea ei de a merge mai departe şi când e greu, şi de a fi empatică cu cei care au cea mai mare nevoie de dragoste.

Am ochii bunicului, dar port cu bucurie şi din forfota şi energia bunicii ce se provoca să-şi depăşească limitele în asumarea responabilităţilor.

Am dărnicia bunicii ce oferea şi când era pedepsită pentru asta, şi smerenia şi credinţa ei.

O am şi pe străbunica ce a trăit, nu doar a supravieţuit 92 de ani. Ea e cea care strigă din mine să mă bucur de viaţă cu toate ale ei, şi să o trăiesc în plenitudinea ei.

Sunt femeie şi astăzi ignor mai puţin acest aspect, căci am nevoie de unicitatea mea pentru a trăi frumos. Primesc aprecieri pentru că le merit şi mă iubesc în complexitatea mea, prin a fi atentă la nevoile mele, la tipul de relaţii ce le stabilesc cu ceilalţi şi prin creşterea mea tot mai matură, fizic, emoţional şi cognitiv.

Sunt mamă şi asta e o binecuvântare, căci El e mai aproape prin prezenţa ei în viaţa mea.

Ea a împăcat toate cele adunate în mine şi acum începe să le trieze pentru a le duce mai departe în propria ei poveste.

Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat viaţă. Mulţumesc pentru tot ai sădit în mine!

Astăzi sunt liniştită şi recunoscătoare pentru tot ce a fost, şi tot ce va veni, dar îndeosebi pentru clipa aceasta în care scriu, şi fericirea îmi e partener.

   La mulţi ani, mama!

La mulţi ani, femeie!

DĂRUIEŞTE-TE!