Dimineaţa de miercuri m-a găsit vizibil emoţionată, cu o agitaţie comportamentală ce aş pune-o acum şi pe seama somnului iepureşte, în care am creat scenarii nenumărate pentru prima întâlnire de la grădiniţă.
Soţul mi-a urat “Succes în prima zi de grădiniţă! “, încercând cu dublul înţeles să aline din tensiunea mea.
Tania mi-a ascultat atentă detaliile privind jocurile şi activităţile pregătite, iar la sfârşit mi-a oferit cel mai grozav feedback: ” Nu vii şi la noi la clasă?”
Plimbarea de dimineaţă spre întâlnirea cu copiii, în aerul rece şi pe un ritm vesel de Coldplay, mi-a adus acceptarea provocării la care m-am înhămat.
Am aşteptat un timp în clasa lor, încântată de cum doamnele educatoare, prin organizarea meselor şi a programului zilnic, introduc deja elemente specifice etapei şcolare.
Din îmbrăţisarea lor caldă şi primitoare, curioasă şi veselă, m-am trezit 3 ore mai târziu zbârlită, transpirată, îngândurată şi preocupată de tot ce s-a trăit la nivel de grup, cât şi la nivel personal. Un curcubeu de emoţii- aşa cum copiii au descris atât de frumos ce au simţit!
Printre jocurile folosite, au fost 2, care mi-au plăcut foarte mult şi le folosesc şi în evaluarea individuală. Le împărtăşesc cu voi, cu credinţa că le veţi folosi sau le veţi adapta pentru alte situaţii.
JOC DE CUNOŞTINŢE GENERALE
Acest joc este adaptat pentru copiii cu vârsta de 4-6 ani şi are drept obiective evaluarea cunoştinţelor generale (orientare temporală, culori, forme, numere, vocabular, exprimare corectă etc.), cât şi dezvoltarea capacităţii de a formula răspunsuri la întrebări sub formă de propoziţii.
Copiii sunt împărţiţi pe echipe ( de ex. fete vs. băieţi), şi fiecare echipă primeşte câte un claxon pentru a răspunde întrebărilor puse de facilitator.
Echipa care apasă prima pe claxon are posibilitatea de răspunde, însă:
-dacă răspunsul este greşit, cealaltă echipă va primi şansa de a oferi un alt răspuns
-dacă claxonul este apăsat înainte de a asculta toată întrebarea, echipa respectivă este descalificată , şi ceilalţi vor răspunde
Fiecare copil e responsabil pe rând în numele echipei. Dacă nu ştie răspunsul la întrebare, are posibilitatea şi recomandarea de a se consulta cu ceilalţi din echipă.
Ataşez mai jos întrebările folosite de mine pentru a evalua nivelul de cunoştinţe al copiilor, cât şi capacitatea lor de a lucra în echipă şi de a accepta tensiunea din timpul jocului şi frustrarea de a fi în echipa ce a pierdut.
ROATA EMOŢIILOR
Folosesc acest joc cu toate categoriile de vârstă, atât cu copiii ce abia încep să vorbească (mimând facial şi comportamental pentru a le oglindi emoţiile), cât şi cu preşcolarii, şcolarii mici, adolescenţii şi chiar adulţii ce vin individual sau în terapie de familie.
Această roată a emoţiilor prezintă 6 emoţii de bază – Bucurie,Fericire, Tristeţe, Teamă (unii copii o identifică ca fiind Timiditate sau Îngrijorare), Furie şi Uimire .
La activitatea de grup cu copiii, am oferit şansa fiecărui copil să învârtă acul pentru a alege emoţia ce îl defineşte atunci, şi dacă sunt mai multe, atunci le poate enumera pe toate. Pe lângă identificarea acestora, acesta este invitat să descrie cum a simţit-o ( unde în corp, cum s-a manifestat, la ce s-a gândit). Dacă copii aveau capacitatea de a săpa mai adânc, i-am ajutat cu întrebări suplimentare să spună ce ar avea nevoie de la mine şi de la colegi pentru a se simţi mai bine.
Exersând cu adolescenţii şi adulţii, ajungem uneori să discutăm şi despre emoţiile cu care ne este cel mai uşor să stăm, cât şi cele ce ne provoacă dureri de cap sau de altă natură.
Recomand folosirea acestui joc în momentele de reparare a relaţiei, când un conflict a escaladat sau atunci când descărcarea emoţională s-a manifestat comportamental altfel decât ar fi fost indicat ( tantrum-uri, lovituri, muşcaturi, injurii etc.).
De asemenea, la finalul zilei, când vă reconectaţi cu copilul, ar fi minunat să încercaţi o recapitulare a momentelor de peste zi folosind roata emoţiilor.
Am găsit aceste imagini (color şi de colorat) pe Pinterest şi desigur am adaptat jocul cum am crezut că îmi este mai util mie şi celor cu care lucrez. Folosiţi-vă de creativitate pentru a regândi folosirea lui.


Felicitari ! 🤗❤️🙏