Dragostea din cuplu şi piesa lipsă pentru o căsnicie fericită

Când ne-am căsătorit, îi tot repetam că iubirea nu e suficientă.

Îi repetam că mi-aş dori să reînviem flacăra îndrăgostirii ce ne-a unit, cât mai des cu putinţă.

Îi spuneam că am pretenţia să mă cucerească zilnic şi să ştie singur ce am nevoie , ce mă bucură şi ce îmi întreţine iubirea faţă de el.

Că e absurd să îi reamintesc mereu, din nou şi din nou ceva ce ar trebui să ştie doar pentru că mă iubeşte.

Astăzi privind la primii ani împreună, când eram nebuni unul după altul şi viata ne-a luat prin surprindere, realizez că de fapt îmi era frică de atât de multe lucruri: că nu sunt suficientă pentru el, că va renunţa la mine şi la povestea noastra pentru că nu merit să fiu iubită, că mă va răni şi va îndeplini profeţia mea ascunsă: nu există relaţie perfectă chiar dacă există iubire.

Cu un aspect am avut dreptate, nu există relaţie perfectă chiar dacă există iubirea. Nici în cazul părinţilor mei, iubirea nu a fost suficientă ca ei să fie fericiţi împreună.

Ceva lipsea, şi am crezut un timp că e comunicarea. Dacă voi striga în gura mare, des şi ferm ce mă doare, ce nu îmi place, ce vreau şi cum mă aştept să fie, să se schimbe pentru fericirea mea, asta va fi piesa lipsă ce va duce la o căsnicie fericită.

Toate bune, până m-am izbit de zidul lui , în spatele căruia se ascundea de teamă să nu greşească în faţa mea, evita să ia iniţiativa şi să fie el, după ce i s-a spus atât de des că nu e suficient aşa cum l-am cunoscut. În el înfloreau aceleaşi nevoi ca şi la mine- de a fi acceptat aşa cum e, de a fi iubit şi încurajat să fie liber, diferit şi liber în idei şi emoţii, aceleaşi idei ce mă răneau cumplit de fiecare dată când îndrăznea să le exprime.

Nu vedeam ce mult ne asemănam în durere, doar că ne exprimam diferit.

Nu vedeam critica mea, mă concentram pe izolarea lui.

Nu auzeam ce îmi reproşa, pentru că eram atentă doar la ce îmi ţipa mintea să evit pentru a supravieţui.

Nu simţeam dragostea lui, pentru că eram prea focalizată la cum se zbăteau în mine rănile mele din trecut.

…

Aşa era uneori, aşa mai e uneori, şi mă aştept să mai fie cândva.

Doar că acum sunt mai conştientă de mine , şi pot să mă înţeleg fără să îl fac responsabil pentru tot ce mă doare.

E dureros şi mă înspăimântă , însă pot să fac diferenţa între ce ţine de momentul prezent şi ce aduc cu mine de dinainte de acum .

Şi uneori stau câteva clipe în plus, cu teama şi nevoia de a fugi din spaţiul nostru în care ne ciocnim şi ne diferenţiem.

Adeseori nu pot să stau deloc.

Dar mereu îl aştept să vină pentru a mă asculta şi a mă linişti. Pentru a observa că din nou am plâns, sau am nevoie să mă ţină în braţe cât să mai sec puţin din râul ce curge în mine.

Mult timp , nu mă puteam opri din bătălia părerilor, şi îl storceam de puteri, dărâmând cărămidă cu cărămidă până scoteam la iveala tot ce ascundea . Mă luptam cu pumnii însângeraţi de durere, aşteptând să reacţioneze. Refuzam să aud câtă nevoie are de intimitate, de a avea răbdare cu tăcerea lui, să îi ascult şi să îi înţeleg durerea din spătele tăcerii.

Am parcurs un drum lung până aici, şi am trecut de la conflicte cu pagube emoţionale la evitarea lor.

Până să încep formarea în terapia Imago, am crezut că suntem bine pentru că nu ne certam. Că e minunat să trăieşti în linişte, zilele să curgă lin aşa cum nici el, nici eu nu am avut acasă. Mocneam şi înghiţeam în sec când eram puşi în situaţii dificile, şi asta părea suficient.

Astăzi nu aştept conflictul şi nu creez conflicte.

Astăzi doar îl privesc diferit când apare şi nu îl mai ascund. Nu îl mai neg, şi nu îl mai escaladez până mă răneşte.

Astăzi , acum mi-am dat seama ce lipsea din relaţia noastra dincolo de iubirea ce ne-o purtăm- o viaţă conştientă :

• în care acceptăm că suntem diferiţi,

• construim un parteneriat activ în care valorizam punctele tari şi le sprijim pe cele slabe,

• ne focalizam cu recunoştintă pe aspectele pozitive din viaţa noastră

• şi privim cu curiozitate, (teama si anxietate) conflictele ce se nasc în baza propriilor traume, şi plantăm noi comportamente pe tărâmurile abandonate din copilărie.

…

Am primit în ultima perioada întrebări precum : “Ce este terapia Imago?” ,” Cum mă poate ajuta ea?”

Ce am descoperit în formarea Imago şi am luat cu mine în spaţiul personal de acasă, dar şi în cel al cabinetului unde lucrez cu copiii şi familiile lor, sunt următoarele aspecte naturale ce ne scapă printre degete datorită propriei dureri cât şi presiunilor ce le trăim în societatea de astăzi ( serviciu aglomerat, timp liber puţin, presiuni financiare şi materiale etc):

1. Viaţa e frumoasă!

Asemenea faimosului film “La vita e bella!”, să alegem responsabil încotro ne focalizăm atenţia şi energia.

Da, suntem într-o zonă de război, ne simţim uneori lipsiţi de resurse, şi sub ameninţarea continuă de a suferi şi mai mult decât am crede că putem duce.

Cu toate acestea, ce minunat e aerul curat ce îţi invadeaza corpul, priveliştea tomnatică ce se naşte în faţa ochilor tăi, paşii ce îi fac copiii în faţa ta, ignorând mormanul de haine nestrânse şi haosul jucăriilor.

Da, e zgomotos şi te activează şosetele murdare aruncate pe jos, târâitul şlapilor, gluma acidă spusă la repezeală şi felul în care uită unde pune lucrurile. Însă cum s-a simţit pupicul năstruşnic furat de pe spatele gâtului?

Atunci când în relaţia de cuplu, şi nu numai, observați şi verbalizați aprecieri la adresa celorlalţi, scutul lor de supravieţuire este lăsat deoparte, şi sunt şanse mari să vi se deschidă o noua lume, însorită, în care vă bucuraţi unul de altul în profida aspectelor ce vă diferenţiază în gândire, în simţire sau în acţiune.

2. E un moment bun sa discutăm?!

Mult timp am crezut că e suficient să discutăm. Credeam că cearta de cu seara nu se poate termina decât atunci când am vorbit despre asta.

Însă în timp, am observat că sunt momente în care nu putem să ne ascultăm cu atenţie şi atunci mai tare ne rănim decât să ne îmbrăţişăm diferenţele.

Aşa cum nu poţi discuta cu un om beat despre efectele alcoolui, aşa un om îmbătat de durere nu este deschis comunicării conştiente.

Alege timpul, spaţiul şi starea necesară pentru un dialog conştient, în stil Imago.

Un dialog conştient presupune că amândoi aveţi loc în discuţie (nu e un monolog tip prelegere sau plângere penală), te asiguri că celălalt a auzit tot ce ai spus şi îl asculţi cum repetă fără interpretare ce a auzit de la tine. Primeşti înţelegerea şi empatia partenerului şi laşi loc pentru schimbul de roluri, în care tu devii un ascultător bun şi priveşti cu curiozitate , cu deschidere spre partener.

Nu vărsa în tolba celuilalt ce tu nu poţi duce, şi în acest sens, un început de frază începe cu Eu. “Eu simt …”, “Eu mă gândesc…”, “ Eu am nevoie…”

3. Suntem fiinţe sociale şi avem nevoie de conectare.

Putem alege să ne ducem bătăliile singuri, însă propria experienţă îmi spune că pierderile sunt foarte mari şi şansele de câstig sunt nule. Căsnicia poate fi o luptă obositoare, continuă, sau poate fi un dans în doi, în care vă bucuraţi de ritmul ales, de priviri, de atingeri, de paşii urmaţi. Poate vă călcaţi pe picioare din când în când , dar acesta este doar un aspect din a deveni mai buni parteneri ; nu te opri de tot .

Încearcă acest fapt - de a fi alături de partener şi de a-i permite să îţi fie alături.

Terapia Imago vine în sprijinul creării unui spaţiu de siguranţă între cei doi, astfel încât prin dialog să se creeze o relaţie bazată pe iubire , acceptare, empatie şi vindecare.