“Se plictiseşte repede de jucării şi abia mai avem pe unde călca de ele.”
“Doamna de la grădiniţă spune că nu vrea să stea la activităţi cu ceilalţi şi e agresiv uneori cu copiii.”
“Nu vorbeşte. “/ ” Eu îl înţeleg ce vrea, însă alţii nu. Uneori nici copiii, şi atunci mai mult se joacă singur.”
Acestea sunt doar câteva din primele informaţii oferite de părinţi atunci când mă sună în căutarea unui logoped. Uneori sunt direcţionaţi de cadrele didactice, uneori se simt speriaţi de apropierea de vârsta şcolară, şi uneori sunt depăşiţi de rolul de părinte şi caută, indirect, un ghidaj şi un suport prin terapia ce o solicită pentru copil.
În şedinţa iniţială de evaluare, o întrebare ce apare constant este : “Copilul dumneavoastră are acces la tehnologie? Dacă da, de la ce vârstă şi cât timp petrece zilnic în faţa televizorului, tabletei, telefonului etc. ?”
E o îngrijorare ce devine tot mai pregnantă cu cât vârsta copilului este tot mai mare, şi agitaţia comportamentală este însoţită de lipsa abilităţilor de joc şi de comunicare.
Experienţa de peste 12 ani în terapia cu copii de vârste diferite şi familiile acestora au validat în nenumărate rânduri cunoştinţele dobândite în formările din domeniul psihopedagogiei, al terapiei de recuperare şi reabilitare , şi nu în cele din urmă al terapiei familiale ca sistem.
Cu scopul de a veni în sprijinul părinţilor cu copii a căror vârstă e cuprinsă între 0-6 ani, listez în cele ce urmează o parte din directivele ce pot consolida o creştere armonioasă a acestora din punct de vedere psihomotric, al limbajului şi comunicării, cât şi al inteligenţei emoţionale.
1.Copilul are nevoie , cât mai mult , de prezenţa fizică a părintelui.
Înţeleg că viaţa pare un vârtej în care prioritizăm nevoile de bază (alimentaţie, adăpost, îngrijire), însă conectarea cu copilul din prima zi de viaţă, şi chiar dinainte de a se naşte este necesară şi nu opţională.
Aşa cum vă asiguraţi să oferiţi copilului hrana necesară pentru a avea energie şi pentru a creşte, la fel are nevoie creierul lui de prezenţa dumneavoastră pe covor, lângă el, să vă bucuraţi de jocul lui şi să îi răspundeţi solcitărilor şi invitaţiilor de a vă juca.
Nu discutăm despre cantitatea acestor momente- “ Păi, am eu timp să stau cu orele pe covor lângă el?!, ci despre calitatea lor. Cinci minute de gâdileală la trezire, zece minute de construcţii după masa de prânz şi 15 minute de povestit pe întuneric la somn vor crea noi conexiuni neuronale ce pot fi traduse astfel: “Mama e aici, simt că mă vede, mă ascultă, mă iubeşte. Lumea e un loc nou, uneori mă înspăimântă, însă nu sunt singur.”
2. Siguranţa copilului începe cu crearea unei rutine.
Rutina e plictisitoare, însă ne oferă atât nouă, cât şi copilului predictibilitate şi siguranţă, limite sănătoase (flexibile la nevoie și create în funcţie de nevoile individuale) şi un spaţiu sănătos de creştere.
Din nou, rutina nu presupune doar respectarea celor 3 mese zilnice, combinaţiile alimentare în funcţie de vârstă şi asigurarea somnului de 8-12 ore , raportat la vârsta copilului. (Uneori nici acestea nu sunt respectate, copilul mâncând la cerere indiferent de ora din zi şi din noapte, iar somnul acestuia începe spre miezul nopţii.)
Dezvoltarea psihomotorie a copilului presupune ghidajul părintelui: achiziţionarea jocurilor specifice etapei de vârstă, model comportamental oferit în joc şi nu numai, şi mai mult decât atât, prezenţa lui în rutina copilului; toate acestea sunt elemente sănătoase şi naturale.
E uimitor cât de mulţi părinţi sunt mândri de faptul că copilul lor este mai bun în manevrarea telefonului decât ei, însă deși are 5 ani, nu ştie să construiască un turn din lego, să manipuleze o minge sau să parcheze o maşină în garajul făcut din cutii de pantofi.
Şi astfel am ajuns la punctul 3.
3. Accesul copiilor la tehnologie ar trebui să fie limitat după vârsta de 3 ani, spre deloc înainte.
Studiile de specialitate menţionează tot mai des efectele nocive ale tehnologiei asupra dezvoltării creierului unui copil, printre acestea, fiind şi cele observate de mine:
· Suprastimularea creierului poate crea agitaţie comportamentală şi deconectarea de lumea ce-l înconjoară
· Explorarea şi curiozitatea, comunicarea nonverbală şi verbală sunt limitate şi uneori se produc întârzieri severe în dezvoltarea acestora. Copiii ce primesc acces la tehnologie înainte de a avea un vocabular format de minim o sută de cuvinte ( 1.6-2 ani), prezintă ulterior întârzieri severe în dezvoltarea limbajului şi a comunicării .
· Capacitatea de atenţie şi concentrare sunt scăzute atunci când copilul se află într-o situaţie nouă de învăţare ( de ex. când petrece mult timp în faţa telefonului, nu va avea răbdare să îl învăţaţi să modeleze un arici din plastilină)
· Se produce o desincronizare senzorială bazată pe suprastimularea oferită de ecrane. Astfel, copilul va fi atras preponderent de jocuri cu lumini şi sunete comparativ cu cele de creaţie, manipulare, coordonare şi colaborare.
· Tehnologia crează dependenţă. Mă trezesc adeseori cu telefonul în mână, fără un scop anume, doar să văd ce mai e nou. Are sens şi înţeleg, şi pot controla acest impuls, însă copilul nu. Cu cât acesta petrece mai mult timp , zilnic, în fața ecranelor, cu atât creşte riscul să devină agresiv, impulsiv şi agitat atunci când părinţii restricţionează acest acces şi când se formulează noi limite sănătoase de creştere.
Cât înseamnă mult? Cât e puţin?
Din nou, nu e doar despre cantitate, cât şi despre calitate.
A lăsa copilul în faţa ecranelor cu orele e nociv la orice vârstă.
A sta alături de el, de la 3 ani, pentru a vă bucura şi a discuta despre un episod cu Mickey pentru 15 minute acum şi 15 minute la asfinţit, nu va face rău nimanui.
Însă tulburările de dezvoltare asociate cu tulburările de limbaj şi dependenţa de tehnologie apar atunci când aceasta din urmă este fără o limită clară, fără o supraveghere şi un ghidaj al părintelui.
4. Şi ce să mă joc cu el?
Uneori nici nu e nevoie de jocuri scumpe şi de programă structurată pentru a fi în jocul copilului şi pentru a-l ajuta pe partea aceasta de dezvoltare psihomotorie.
Prima recomandare pentru părinţii cu copii sub vârsta de 3 ani, este să îi faceţi parte din tot ce aveţi de trebăluit prin casă. Că e vorba de pus la spălat, de strâns rufe, de dus gunoiul sau de gătit, implicaţi-l unde e posibil, şi unde nu se poate, fiţi creativi. Oalele şi lingurele de lemn pot fi instrumente grozave pentru el cât supravegheaţi supa de pe foc, sau poate vă prepară şi el ceva delicios cu câteva boabe de fasole transferându-le cu polonicul dintr-un bol de plastic în altul. Să fii mereu după fusta mamei, era la modă cândva, însă abia acum îmi dau seama că era de fapt şi necesar.
5. Când să cer ajutorul unui specialist?!
De cele mai multe ori, semnele apar încă dinainte de a face primii paşi şi de a spune primele propoziţii. Copilul învaţă să descopere lumea ce îl înconjoară prin explorare -prin atingere, miros, gust, auz, văz-, şi comunică ecolalic în jurul vârstei de 6 luni. E acea bolboroseală din care ies cuvinte cu şi fără sens (mamama, tatatata, babababa etc). Dacă până la vârsta de 1,6 ani nu vă strigă pe nume-mama, tata- şi nu indică cu degetul/ mâna nevoia sau obiectele din jurul lui, atunci ar fi indicat să solicitaţi un consult medical, ce vă poate ghida pe mai departe către un logoped( dacă nu sunt alte cauze medicale) .
Dacă credeţi că e mai “târzior”, ca şi fratele lui , sau ca tatăl lui care a vorbit târziu, e de înţeles. Cu toate acestea, nu strică să auziţi părerea unui specialist ce vă poate cel puţin oferi câteva sugestii de jocuri şi activităţi specifice vârstei.
Dacă este necesar ajutorul unui logoped, atunci în funcţie de tipul tulburării ( întârziere în dezvoltarea limbajului, pronunţie defectuoasă, dificultăţi de comunicare şi de exprimare etc.), se va stabili un număr de şedinţe săptămânale şi un plan de intervenţie adaptat nevoilor copilului. Terapia tulburărilor de limbaj nu are ca scop menţinerea copilului în terapie cât mai mult timp, ci dimpotrivă “angajarea” părintelui ca partener în terapie pentru a exista o continuitate a şedinţelor în căminul în care petrece majoritatea timpului.
Desigur, fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare, astfel timpul petrecut în terapie putând varia de la un număr de câteva şedinţe -5-6-, la ani de terapie pentru recuperare completă.
...
Naturalul a devenit nenatural şi ciudat, e drept.
Însă în noi, undeva ascuns, suntem construiţi pentru a creşte împreună, pentru a fi parte din dezvoltarea copilului. Ne mai rămâne doar să devenim conştienţi de asta.
Comments