Copiii trăiesc și învață senzorial.
Dinainte de a învăţa să meargă, au nevoie să exploreze şi să descopere lumea din jurul lor prin apel la simţuri. Tendinţa este de a lua unele aspecte de-a gata, natural. E normal să urmărească cu privirea obiectele şi persoanele ce se perindă prin faţa lor. Evident că aud şi sunt receptivi la cântecele cunoscute, recunosc glasul mamei, şi tresar la sunetele înalte sau joase.
Poate îşi creează anumite preferinţe alimentare şi nu e nimic în neregulă cu asta.
Poate miroase mâncare de fiecare dată sau poate devine agitat şi chiar plânge dacă parfumul educatoarei îi aminteşte de mama ce a plecat acasă.
Însă adevărul este că facem apel la cele 5 simţuri de bază (văz, auz, gust, miros şi tactil) toată viaţa şi inclusiv acum ne folosim de ele şi creăm punţi cu amintirile ce se trezesc în noi la citirea acestor rânduri .
Învăţăm folosindu-ne de simţuri şi creăm conexiuni cu fiecare aspect nou ce apare în creşterea noastră.
Spre exemplu, data trecută, la ultima întâlnire de la grădiniţă, copiii s-au prezentat spunându-şi numele şi mâncarea preferată. Ei au ales să adauge şi ce nu le place, şi un fel de mâncare a fost menţionat de mai mulţi copii: sosul de morcovi.
Am fost curioasă şi i-am întrebat ce anume nu le place: aspectul, textura, cum miroase , toate la un loc sau poate cu totul atceva.
În mintea mea, direct am făcut asocierea dintre sosul de morcovi şi vomă, şi pentru scurt timp senzaţia din gât m-a făcut să mă înstrâmb şi să mă cutremur din toţi porii. În povestea mea, m-am văzut în faţa morcovilor fierţi ce îi mâncam când eram bolnavă, care erau lipsiţi de gust; îmi creau mereu o stare de greaţă.
Însă povestea lor era diferită. Am aflat că ei asociau sosul de morcovi cu mâncarea de bebeluşi , şi în cor au strigat :” ...iar noi nu mai suntem bebeluşi.”
Poate în corpul lor, asocierile erau diferite, poate în spatele dezgustului era nevoia de validare că au crescut, şi cereau indirect dreptul să aleagă ce mănâncă dacă tot nu pot alege altceva, precum ce fac cu timpul liber sau la ce oră să se culce. Ei se îndreaptă vertiginos spre o altă etapă şcolară, unde li se cere maturizare, autocontrol şi să fie responsabili de comportamentul lor. Poate e o contradicţie între ce au nevoie şi ce se aşteaptă de la ei, sau poate nu. Poate opţiunea de a spune că nu le place sosul de morcovi le dă puterea să facă tot ce nu pot alege.
Gândind retrospectiv, cum au fost copiii noştri bebeluşi, şi aveau tendinţa de a gusta pietre şi pământ, sau de a mirosi şi a gusta degetele de la picioarele, putem înţelege că acesta era modul lor de a învăţa şi de a-şi dezvolta abilităţi noi : de coordonare, de îndemânare, de asociere şi câte altele pe lângă.
Detectivi în dezvoltare
Avem nevoie să fim atenţi la simţurile noastre pentru a nu ne scăpa nimic sau cel puţin pentru a cuprinde cât mai mult din ce se întâmplă în jurul nostru, între noi şi ceilalţi şi în interiorul nostru. Prin joc şi joacă, creştem atenţia şi focalizarea pe ce cuprindem şi învăţăm prin simţuri, şi dezvoltăm curiozitate şi învăţare integrând conştient senzaţiile din corp cu emoţiile şi gândurile ce se nasc deodată.
Iată câteva jocuri ce le poţi încerca acasă împreună cu copiii, fără o limită de vârstă şi disponibilitatea părintelui pentru joacă şi conectare e ingredientul cheie.
Cutia cu surprize
Într-o cutie de pantofi, faceţi 2 găuri cât să permită copilului să introducă mâinile pentru a simţi obiectele ascunse în cutie. Destinată explorării simţului tactil, părintele ascunde forme şi lucruri de texturi diferite, iar copiii trebuie să simtă obiectele cu ochii închişi , acoperiţi sau nu de o eşarfă sau o mască de somn, şi apoi să-şi exprime emoţiile asociate cu senzaţiile trăite.
Mie îmi place să folosesc formele din săculeţul cu texturi, ascunzând în cutie doar un exemplar din perechi. Astfel, copilul simte formele pe rând vizualizându-le, apoi cu ochii închişi alege o formă din cutie şi face asocierea cu perechea de pe masă.
Acest joc îi dezvoltă copilului capacitatea de a-şi exprima emoţii şi senzaţii asociate cu acestea, cât şi de a se folosi de reprezentările mentale pentru a identifica şi a descrie obiectele simţite prin atingere.
De asemenea, fără a le arăta copiilor, ascund obiecte şi jucării cunoscute de ei – mingi cu texturi diferite, pop-it-uri, cuburi, litere şi cifre în relief pe care le pot descoperi mergând cu degetul pe conturul lor, squishy, perii, pene, pixuri etc., şi îi invit să se folosească la maxim de textura lor pentru a descrie ce simt, ce trezesc în ei şi la ce îi duce cu gândul.
O altă variantă a acestui joc este
Tăviță cu mâncare : Ghicește ce ai gustat?
Pe o farfurie sau o tavă, părintele poate pregăti mostre de mâncare , cu texturi diferite ( ex. brânză, pâine coaptă, castravete, pepene, dulceață amară, muștar, lămâie etc. ) și acoperă ochii copilului cu o eșarfă sau o mască de somn. Apoi, rând pe rând, acesta îl ajută şi îl ghidează cu încredere să descopere textura cu degetele, să miroase și să guste rând pe rând câte un ingredient.
Pentru copiii mai mari( peste 6 ani), jocul poate merge mai departe în a face asocieri între emoția trăită - entuziasm pentru joc, teama de nou- cu textura și gustul mostrelor, cât și exprimarea gândurilor ce pot apărea:” Dacă e ceva ce nu îmi place? Îmi e frică. “.
Acest joc creşte capacitatea copilului de a se folosi de simţul gustativ şi tactil şi de a face asocieri cu experienţele anterioare. De asemenea, e un joc distractiv care ajută în conectarea facilă, amuzantă, bazată pe încredere , empatie şi comunicare.
Detectivi în acțiune – la shopping sau la plimbare prin cartier
Comentarios