Acum aproximativ un an mi-am dăruit acest site.
Eram la modulul 2 de formare în terapia relaţională Imago şi sub îndrumarea unei colege, am făcut toate demersurile pentru a fi online.
La scurt timp, în drum spre clinică, cu un buchet de bujori în mână, am scris primul articol. ( https://www.mariaszabo.com/post/tata-%C3%AEn-parfumul-bujorilor )
Privind retrospectiv, înţeleg că nu a fost doar dorul de a scrie, sau gândurile ce nu îşi mai găseau locul. Au fost toate îmbrăţisările primite la formare, sprijinul şi ghidajul soţului meu, încrederea Taniei în mine ca persoană ( nu neapărat ca mama), siguranţa că lumea poate fi şi un loc minunat, zâmbetul bătrânelului ce mă aştepta cu bujorii ce îi căutam de câteva săptămâni, tristeţea şi dorul de tata, recunoştinţa şi bucuria de a o avea încă pe mama.
Am prins curaj să vorbesc şi să fiu eu cu imperfecţiunile mele.
Am crezut în efectele celor scrise de mine asupra mea. Unele articole au fost publicate aici, altele pe Pagina de Psihologie ( https://www.paginadepsihologie.ro/author/maria-manuiela-szabo/ , altele au încă nevoie să rămână în draft până când şi cei numiţi se vor simţi confortabil să fie văzuţi şi auziţi. Iar unele încă stau pitite în colţurile sufletului, aşteptându-şi răbdătoare rândul.
Pentru ceilalți, nu am simțit mereu valoros ce scriu, şi m-am îndoit pe parcurs de faptul că vocea mea merită să fie auzită. M-am îngrijorat că povestea mea nu contează sau că e prea unică şi dureroasă pentru a fi (re)sursă de inspirație pentru cineva.
Cu toate acestea, cu fiecare articol, tot mai arzătoare era dorinţa de a scrie, căci asemenea unui drog, dragostea e molipsitoare. Dragostea celor ce m-au urmărit din umbră, ce au cerut o carte semnată sau a celor ce au ajuns în cabinet datorită autenticităţii mele din articole, au renăscut în mine ceva ştiut, dar uitat, de dorit dar de neînchipuit. Am redescoperit acceptarea personală, a celor trecute şi de necontrolat, şi a celor prezente, de neîndurat.
Mi-am dăruit prin scris conectarea cu oamenii. Am reparat relaţii acolo unde nu mai aveam speranţă, şi am construit relaţii noi acolo unde doar visam.
Vreau să sărbătoresc 1 an, la fel cum am început: dăruind şi primind!
Dăruiesc aceste cărţi, împreună cu o şedinţă de terapie de cuplu sau individuală.
Primesc orice fel de recenzie legată de articolele ce au impactat în acest an, ce subiecte - cuplu, terapie şi dezvoltare personală sau logopedie- au fost folositoare, şi desigur ce să citeşti pe viitor!
Mulţumesc!
Împreună e mai ușor și mai frumos!

コメント