top of page

Şi când nu mai pot, mai pot puţin

Poza scriitorului: Maria SzaboMaria Szabo

Actualizată în: 21 sept. 2024

Când mergeam în weekend la mămuţa, era tare fericită. Deşi chipul ei era brăzdat de griji şi de supărări, şi privirea îi era mai mult atentă la mers decât la noi, se liniştea avându-ne aproape. Ne aştepta pe taburetul de lângă uşa casei şi ne conducea la plecare cât mai mult timp de pe aleea presărată cu trandafiri coloraţi.

Se activa când ne vedea şi forfota ei părea haotică şi fără scop. În bucătăria de vară, pe plită, ne făcea cei mai gustoşi cartofi prăjiţi cu ouă şi brânză de oi. Mai târziu, când mama i-a adus un aragaz cu butelie, o vedeam pregătind în intrândul casei , gogoşi pufoase cu dulceaţă pe alese. Acestea erau momentele când stătea lângă noi şi se bucura de ce ne oferă.

Altfel, mereu era ceva de făcut. Animalele din curte şi din grajd s-au împuţinat cu fiecare fir alb crescut şi cu fiecare nouă aniversare. Când eram de-o şchioapă, şi mama mă lăsa câteva ore acolo, era musai să ţin pasul cu ea. Era normalitate pentru ea să îmi pună în mână o mătură cât 2 treimi din corp şi să mă pună să mătur aleea de lângă casă. Era în firea naturii să aduc apă de la fântâna din deal sau de la capătul drumului , şi să fiu de folos. Altfel, joaca nu făcea parte din tiparul ei de a fi cea mai mare dintre fraţi, responsabilă cu îngrijirea casei şi a fraţilor cât părinţii erau la câmp. Cât efort pe umerii ei să ţină pasul cu mama ei, care încă ţesea la războiul de ţesut şi se îngrijea singură de o mică gospodărie la 92 de ani. Nu era loc şi timp liber când s-a căsătorit de tânără cu un bărbat bun şi blând, dar care avea munca în sânge asemenea ei. Au construit împreună două case de la zero şi s-au asigurat că fiica lor nu va duce lipsă de nimic. Au sprijinit-o să plece la Timişoara pentru a învăţa meserie şi s-au încrezut că viaţa ei la oraş va fi mai uşoară decât a fost a lor. Nu le-a plăcut stilul jucăuş şi glumeţ al lui Prăslea ales de mama, dar i-au fost alături.

Duminica era ziua de odihnă pentru corp . Prezenţa la biserică nu era opţională, şi somnul de prânz era inclus. Cele 2 bibelouri de sticlă, un peşte şi o lebădă , au fost mutate sus pe etajeră şi păreau cele mai de preţ jucării ce mi le doream , dar la care cu greu aveam acces , căci riscam să le sparg.



Când am mai crescut cât să am stare , răbdare şi curiozitate, mămuţa îmi citea despre Rai şi Iad. Chinurile cumplite ce se petrecau în cel din urmă au rămas cu mine mult timp ca un îndemn în a nu acţiona impulsiv.

Când am mai crescut, şi am auzit cu mândrie un prim "Te iubesc "de la ai mei, multe lacăte şi multe inimi s-au deschis. O îmbrăţişam la plecare şi cu fiecare "Te iubesc ", privirea ei se întâlnea cu a mea şi îşi permitea să primească. Zâmbea şi părea să întinerească sufleteşte când casa i se umplea de nepoţi şi strănepoţi.

...

Astăzi ştiu că e ok să stai. E în regulă să nu faci nimic.- Am auzit prima dată asta de la soţul meu. Vedea contrastul între cât de mult trăgeam de mine şi dorinţa neîndeplinită de a mă odihni.

Această mantră mă urmăreşte şi astăzi de fiecare dată când îmi iau liber sau am câteva ore pauză. Fug de ideea de a sta pentru că multe femei pe linie maternă au fost în mişcare pentru a supravieţui. Întâi mămuţa şi mama ei, apoi mama care avea de făcut ceva pentru a respecta aşteptările lui tata . A sta cu emoţii era un semn de slăbiciune , şi te distrăgea de la ce era cu adevărat important pentru ei : să asigurăm traiul de mâine în baza lipsurilor din trecut. Şi pentru o viaţă la sat,în acele vremuri, are sens.

E în regulă să te odihneşti. Îmi tot zic.

Astăzi şi când stau, fac ceva. Nu mai e despre corp şi comportament, e despre creşterea cognitivă şi profesională. Pentru că acasă, singura mea grijă era studiul. Să mă asigur că sunt printre cei mai buni, că nu ajung să cresc animale şi să plantez porumb, dar că voi fi suficient de bună să fac ceva diferit faţă de ce au făcut generaţiile anterioare.

Astfel, nu stau, lucrez la a fi suficient de bună pentru ceilalţi, şi asta e ok , atât timp cât o fac şi pentru mine!


143 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
De Crăciun...

De Crăciun...

Zecele lui Zoe

Zecele lui Zoe

Comments


Post: Blog2_Post

©2023 by Psihoterapeut sistemic familial și relațional / logoped Szabo Maria. Proudly created with Wix.com

bottom of page